ARAD. Puţini sunt cei care au crezut că finalizarea pasajului peste calea ferată din Micălaca va aduce, pe lângă un beneficiu evident, o serie de nemulţumiri. Primarii din Arad, Şiria sau Pâncota au luat atitudine, după ce au aflat că CFR intenţionează să închidă circulaţia rutieră pe sub pasaj, dinspre strada Şiriei din municipiu spre drumul judeţean care duce spre Şiria. Cei care ar dori să circule dinspre Arad spre Şiria vor trebui să circule pe centură, până la sensul giratoriu care duce spre drumul judeţean ce pleacă spre Şiria şi Pâncota. Primul care a luat atitudine în această problemă şi care a ameninţat cu proteste a fost chiar primarul municipiului, Călin Bibarţ. În cadrul unei declaraţii făcute pe pagina lui de socializare, acesta a spus:
„Am avut discuţii cu ministrul Transporturilor, cu directorul general al CFR, cu directorul regional, pe acelaşi subiect: în momentul în care se deschide…